Satul Peștera

Peștera, satul dintre nori, în inima munților Carpați

Bucuria drumului este primul motiv pentru care merită să ne faci o vizită, aici, la înălțime, în Munții Piatra Craiului. Din Bran, drumul urcă spre Parcul Natural Piatra Craiului, pe un urcuș de vreo 20 de minute. Probabil va fi unul dintre cele mai frumoase drumuri pe care l-ai parcurs vreodată. Peisajul, satele tradiționale, casele vechi și natura te vor lăsa fără cuvinte.

Cum ajungi în satul Peștera?

Pe DN 73/E574, venind dinspre Zărnești, în dreptul localității Moieciu de Jos, faci dreapta și continui pe DJ 112G încă 8,5 km, până la intrarea în satul Peștera. Până la intrarea în sat, drumul este asfaltat, iar apoi dai de drum pietruit, practicabil cu orice mașină în timpul verii. De aici poți să îți continui drumul înspre Măgura dacă faci dreapta la intersecția din dreptul Hotelului Nobillis și mergi, pe un drum îngust, aproximativ 6 km. Din Măgura mai sunt 6 km până în Zărnești. Satul Peștera se află la la 180 km de București.
Satul Peştera se află la aproximativ 1000 m altitudine, şi este poziţionat exact la poalele Munților Piatra Craiului. Tot de aici se vede și fața vestică a Munților Bucegi, o priveliște superbă pe care o poți admira în fiecare dimineață de la terasa Hotelului Nobillis.
Ce poți face în satul Peștera?!

Ture pe bicicletă

Zona Peștera-Măgura-Șirnea este extrem de apreciată pentru că poți parcurge cu ușurință traseele pe bicicletă! Peisajele sunt superbe, zona este extrem de liniștită, iar drumurile sunt ideal de parcurs atât pentru cei experimentați, cât și pentru începători. De la Nobillis poți începe un traseu pe bicicletă spre satul Măgura, aflat în apropiere, sau te poți aventura pentru un traseu mai lung, până la Cabana Curmătura, aflată la 1470 m altitudine, în drumul spre creasta Munților Piatra Craiului. În general, majoritatea amatorilor de ciclism montan consideră că traseul Zărnești – Măgura – Peștera – Șirnea- Dâmbovicioara – Brusturet – La Table – Prăpăstiile Zărneștilor ca unul dintre cele mai spectaculoase datorită peisajelor și faptului că este un traseu de dificultate medie. Bicicletele le puteți închiria prin intermediul hotelului.

Fotografie

Frumusețea și autenticitatea zonei sunt perfecte pentru a surprinde cele mai frumoase fotografii în natură! Pentru pasionații de fotografie recomandăm tururile și drumețiile în munți, precum și activitățile tradiționale păstrate până în zilele noastre, în gospodăriile localnicilor. Poți parcurge cu ușurință drumeții pe jos. Oamenii sunt tare primitori și deschiși aici: poți trece fără probleme prin grădinile localnicilor și chiar se vor bucura dacă te oprești măcar puțin, la povești.

Vizită la biserica din Peștera

Din DN73, drumul naţional care trece prin Bran, mai sunt aproximativ 7 km până la biserica din Peştera. Frumusețea locului se regăsește și în simplitatea cu care acest lăcaș a fost construit. E o liniște deplină aici, iar pereții albi ai bisericii amintesc de straiele albe, curate, de sărbătoare, alte localnicilor, în zilele de duminică.

Descoperi sărbătorile tradiționale

Există o serie de evenimente și de sărbători tradiționale pe care localnicii din zona Bran – Moieciu și inclusiv din satele Peștera și Măgura le păstrează an de an. Dacă te aflii prin preajmă, atunci bucuria vacanței tale devine și mai mare! În martie pleacă oile sus, la munte, în aprilie se alege cel mai bun crescător de animale, în luna mai se măsoară laptele, în iunie e Olimpiada de vară de la Șirnea, iar la sfârșitul lunii iulie e Târgul de vară de la Moieciu. În august e Târgul de Pantelimon și Nedeea Munților de la Fundata, iar în septembrie-octombrie răvășitul oilor – când oile se întorc de la munte și are loc târgul de toamnă cu produse ecologice. Pe lângă asta, amintim și sărbătorile tradiționale: Balul Dragobete pe 23 februarie, Drăgaica (culesul plantelor de leac) pe 24 iunie, focul lui Sumedru pe 25 octombrie și datini şi tradiţii de iarnă la Moieciu între 18-19 decembrie.

Explorezi Peștera Liliecilor (denumită și Peștera Mare)

Peștera Liliecilor, numită și Peștera Mare sau Peștera Bădichii, face parte din Parcul Național „Piatra Craiului”. Situată în satul Peștera, Peștera Liliecilor are statut de monument natural național și se înscrie în zona specială de protecție a Parcului „Piatra Craiului”. Peștera este puțin ascunsă de drumul principal, pe partea dreaptă cum mergi înspre Hotel Nobillis, pe o potecă, cam la 600-700 de m de statuia lui Ghicuță (se vede cu ușurință chiar din mașină). După ce mergi cam 300 de m, printre stânci căzute și copaci, va apărea intrarea în peșteră. La intrare se află un zid din pietre ce arată că a fost folosită demult drept lăcaș de rugăciune.
Existența acestei peșteri, în care trăiesc specii rare de lilieci, este semnalată în documente cu multe secole în urmă, primele săpături arheologice datând din anii 1957-1958. Deși nu este necesar un echipament special, o lanternă fiind suficientă, este bine să aveți un echipament de protecție, pentru a evita murdărirea. Lungimea totală a peşterii este de 162 m, iar o vizită pe îndelete ar trebui să dureze aproximativ 45 minute.

Descoperi Prăpăstiile Zărneștilor

Se ajunge ușor de la Nobillis în satul Măgura, pe un drum pietruit și îngust, printre dealuri, terenuri cu fânețe și căsuțe colorate, îmbrăcate în șiță. Din Măgura până la intrarea în Prăpăstiile Zărneștilor mai sunt aproximativ 6 km în care te poți bucura de o plimbare lejeră, printre stânci. Deși este un traseu ușor, inclusiv pentru începători, este extrem de important să ai echipamentul corespunzător: bocanci sau sandale de trekking (pe timp de vară).

Trekking până la Cabana Curmătura

Sunt două trasee posibile pentru a ajunge din Cheile Zărneștilor până la Cabana Curmătura. Pornești de la Nobillis spre satul Măgura, iar apoi direct spre Cheile Zărneștilor. De aici, unul dintre trasee pornește de la Fântâna lui Botorog, iar celălat din capătul celălalt al cheilor. Dacă alegeți acest traseu, vă îndemnăm să urcați pe unul și să vă întoarceți pe celălalt. Traseul este recomandat și începătorilor!

Te bucuri de peisajele satelor Cheile Dâmbovicioarei, Șirnea și Ciocanu

În apropiere sunt și satele Cheile Dâmbovicioarei și Șirnea. Cheile Dâmbovicioarei sunt un adevărat spectacol al naturii, cu stânci înalte de o parte și de alta a drumului. În chei vei întâlni și Peștera Dâmbovicioarei care merită să fie vizitată (este de interes și pentru copii, mai ales că există un ghid care vă va îndruma). Șirnea este un sat la fel de pitoresc și de frumos precum Peștera și Măgura.

Explorezi Parcul Național Piatra Craiului

Arie protejată, de interes național, Parcul Național Piatra Craiului se află în apropierea Hotelului Nobillis, în Masivul Piatra Craiului. Rezervațiile naturale, fauna, flora sunt specifice Pietrei Craiului. Putem menționa aici Garofița Pietrei Craiului, floare de culoare roșu-carmin, ce crește numai pe brânele stâncoase și grohotișurile din Piatra Craiului. La Nobillis credem că avem un rol activ în protejarea ariei prin promovarea unui turism autentic, strâns legat de valorile și tradițiile locale.

Cunoști Legenda Florii de Colț?

În drumul tău prin Peștera, vei regăsi legenda scrisă chiar la răscrucea de drumuri din apropierea hotelului Nobillis. Ținem să o amintim și noi aici, pentru că ea face parte din frumusețea și autenticitatea locului în care noi credem – satul Peștera.
Odată, demult, o stea s-a desprins de pe cer și a plecat în lume, pentru a cunoaște oamenii și meleagurile lor. Pe aripile vântului călători zile și nopți. Într-o zi ajunse deasupra unor munți înalți – erau vârfurile Pietrei Craiului. Încântată de priveliște, steaua se opri, se desprinse de pe aripile vântului, și căzu. Când se lovi de primul vârf ascuțit, se prefăcu într-o floare albă și catifelată, de forma unei steluțe. De atunci ea crește pe munți, dar îi plac doar doar piscurile înalte și prăpăstioase, pentru a fi cât mai aproape de cerul din care s-a desprins. Poporul a numit-o ”floarea reginei” sau ”floare de colț”.